Turul Manastirilor pe 2 Roti

Weekendul acesta am deschis o noua tura velo pe dealurile Chindiei! Traseul strabate o zona deosebit de pitoreasca si leaga trei dintre cele mai frumoase manastiri din aceasta parte a Munteniei: Dealu, Gorgota si Viforata!

Manastirea Dealu
Manastirea DealuManastirea Dealu este prima pe care o vizitam in periplul nostru. Este una dintre cele mai vechi manastiri ale tarii noastre, prima biserica de pe acest loc datand de la sfarsitul secolului al XIV-lea, din timpul lui Mircea cel Batran. Pe locul acesteia, Radu cel Mare (1495-1508) construieste o “preamareata biserica din caramida placata cu piatra si impodobita in chip deosebit”, atat de frumoasa incat va fi luata drept model de catre Neagoe Basarab la ridicarea bisericii episcopale din Curtea de Arges. Biserica de la Manastirea Dealu este cea mai mare necropola domneasca din tara, dincolo de zidurile sale mormintele voievozilor purtand plamada de istorie si sfintenie din care s-a alcatuit neamul romanesc. Aici sunt inhumati mai multi domnitori si voievozi precum Vlad Dracul, Vladislav al II-lea, Radu cel Mare, Vlad cel Tânăr, Vlad Înecatul, Pătrașcu cel Bun, Radu Bădica, sau voievodul moldovean Mihai Movilă, mort la Târgoviște. Tot aici, la loc de cinste la intrarea in naos, se gaseste si capul lui Mihai Viteazul.

Manastirea Gorgota
Manastirea GorgotaA doua manastire pe care o vizitam este Gorgota. Manastirea este construita pe un deal ce domina satul si valea omonima, avand o priveliste superba catre depresiunea Chindiei. Hrisoavele care cuprindeau informatii despre primul ctitor, impreuna cu alte acte preţioase s-au pierdut in jafurile si incercarile care s-au abatut de-a lungul istoriei peste acest loc, insa un document mai tarziu, din vremea lui Mihai Viteazul, il indica pe Patrascu cel Bun „ctitor al sfintei dumnezeiesti manastiri”. Legenda spune ca domnitorul a găsit o cruce înfiptă aici si, gândindu-se că este un semn divin, a cerut sa se inalte o biserica in acest loc. După aceea a adus călugări de la cetatea Fanar. In anul 1750 o ceată de tătari i-a ucis pe călugări şi a dat foc aşezământului, iar de atunci lăcaşul nu mai funcţionează ca mănăstire. In interiorul bisericii se mai pastreaza pictura originală, veche de sute de ani.

Manastirea Viforata
Manastirea ViforataIn sfarsit, ultima manastire pe care o vedem este Viforata. Ctitor este considerat Vlad Inecatul, fiul lui Radu cel Mare, care la 1530 inalta biserica drept multumire pentru biruinta de la Viisoara din acel an. Tradiția și unele documente mai vechi spun că pe locul actualei mănăstiri a existat o bisericuță mai veche, de pe la jumătatea secolului al XV-lea , ctitorie aparținând domnitorului Vladislav Voievod Basarab. În 1635 mănăstirea este rezidită din temelii de domnitorul Matei Basarab, iar manastirea devine de maici. Constantin Brâncoveanu a refacut pictura, a inaltat zidurile de incinta si chiliile si a adaugat  impresionantul pridvor ce infatiseaza scene din Apocalipsă. Catapeteasma si iconostasul bisericii reprezinta o adevărată operă de artă sacră, fiind create de sculptorului Karl Stork în stil brâncoveneasc.

Traseu
Drumul ManastirilorTraseul final are 15 km si 350 m diferenta de nivel. Vom pedala in mare parte pe drumuri de pamant, prin paduri frumoase, de stejar. Incepem pe un platou somital, apoi coboram pe un drum frumos, prin padure, catre Valea Gorgota, unde vizitam manastirea omonima. Intoarcerea presupune urcarea unui deal, pe islaz apoi prin padure, pana pe platoul somital, de unde coboram catre Manastirea Viforata. Iata cateva imagini facute cu ocazie acesti ture:

Foto: Tabere cu Suflet

Published by Radu

taberecusuflet.ro/RS/

One thought on “Turul Manastirilor pe 2 Roti

Leave a comment

Design a site like this with WordPress.com
Get started